Prepeliță Japoneză

Aspect cum să recunoști unul

Pene scurte, bine lipite de corp

O pasăre mică, rotundă și compactă, cu o coadă scurtă și picioare scurte, construită pentru viața pe sol. Penajul de tip sălbatic este un amestec pestriț de maro și cafeniu, cu o dungă palidă deasupra ochiului, care oferă o camuflare excelentă în iarbă. Masculii adulți au de obicei un piept simplu, maro-roșcat, în timp ce femelele au un piept mai palid, pătat cu pete întunecate, ceea ce le face ușor de deosebit în culoarea sălbatică.12

Personalitate cum sunt

Păsări mici de sol, calme și harnice, care își petrec ziua căutând hrană, scormonind și făcând băi de praf. Sunt în mod natural un pic sperioase și tind să sară drept în sus când sunt speriate, așa că o manipulare blândă și constantă și un mediu liniștit le ajută să se acomodeze. Masculii se anunță cu un strigăt scurt și repetat, asemănător unui cântat, în timp ce femelele sunt mai tăcute.812

Activitate zilnică cât de aglomerată arată o zi

Căutătoare active de hrană, cărora le place să meargă, să alerge și să scormonească prin așternut, mai degrabă decât să zboare. Un podea cu nisip, așchii de lemn sau paie le permite să caute hrană, iar o baie de praf nisipoasă este folosită de mai multe ori pe zi. Obiectele de ciugulit și hrana împrăștiată le țin ocupate.81

Îngrijire și întreținere părțile practice

Își mențin singure penajul în ordine prin băi de praf, așa că o baie de praf uscată este principala nevoie de îngrijire. Asigurați un acoperiș moale sau flexibil, astfel încât o săritură bruscă în sus să nu le rănească, și cel puțin 30 cm de spațiu deasupra capului. Apa curată și așternutul proaspăt trebuie menținute zilnic.81

Acasă unde sunt cei mai fericiți

Un țarc la sol sau o volieră sunt mai bune decât o cușcă mică de sârmă. Ghidul comercial recomandă un minim de aproximativ 145 cm² de podea per pasăre, dar ghidul de bunăstare favorizează mai mult spațiu, cu podea solidă și așternut, acoperire pentru ascuns (plante, paravane sau fân) și o baie de praf. Înălțimea incintei de cel puțin 30 cm, cu un acoperiș moale. Ouarea este susținută de aproximativ 14-18 ore de lumină pe zi. Puii mici au nevoie de căldură de aproximativ 35°C în prima săptămână, scăzută treptat în fiecare săptămână.84

Bazele alimentației ce merge în bol

În sălbăticie, mănâncă semințe de iarbă, cum ar fi meiul și panicum, plus insecte, larve și viermi mici, cu pietriș. În captivitate, se folosește o hrană bogată în proteine pentru păsări de vânat sau prepelițe: aproximativ 25% proteine ca starter și aproximativ 24% pentru păsările ouătoare. Un adult mănâncă aproximativ 14-18 g de hrană pe zi. Apa proaspătă trebuie să fie întotdeauna disponibilă.2147

Companie cine le place în jur

Păsări sociabile care nu trebuie ținute singure. Configurațiile bune sunt grupuri numai de femele, o pereche de masculi sau grupuri mixte cu cel mult un mascul la patru femele (un mascul la două sau trei femele este comun pentru reproducere).84

Povestea de unde a început totul

Prepelițele japoneze au fost ținute pentru prima dată în Japonia acum aproximativ 800-900 de ani, iar mult timp au fost prețuite pentru vocile lor, păsările fiind înscrise în concursuri de cântat. De la începutul anilor 1900, crescătorii japonezi au început să le selecteze pentru ouat, iar o industrie a ouălor de prepeliță a înflorit în jurul anului 1940. O mare parte din acest stoc s-a pierdut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar liniile moderne domestice și de laborator au fost reconstruite din puținele păsări rămase. De la sfârșitul anilor 1950, specia a devenit un animal de cercetare popular datorită dimensiunii sale mici și a timpului de generație foarte rapid și a fost folosită de atunci în studii de genetică, embriologie și dezvoltare. Astăzi, este cea mai răspândită prepeliță domestică din lume, crescută pentru ouă și carne și din ce în ce mai mult ca animal de companie de curte.1297

Recunoscut de părțile oficiale

IUCN Red List (wild population)

Specia sălbatică este listată ca Aproape amenințată.2

Taxonomy

Tratată ca specie proprie, Coturnix japonica, separată de prepelița comună strâns înrudită (Coturnix coturnix); literatura mai veche o numește uneori Coturnix coturnix japonica.1

Domestic colour varieties

Crescătorii recunosc multe linii de culoare numite precum Pharaoh (tip sălbatic), Italian, Manchurian Golden, Tibetan, Rosetta, Alb englezesc și Tuxedo; nu există un singur organism internațional de standarde de rasă pentru acestea.7