Oaia Karakul

Aspect cum să recunoști unul

Lână

Karakulii au o blană dublă distinctivă: un strat exterior lung și lucios și un strat interior fin și moale. Lâna are un conținut scăzut de grăsime, este excelentă pentru pâslire, iar stratul exterior este aspru, cu o rezistență mare la tracțiune, ideal pentru covoare și bunuri durabile. Lâna cântărește între 5 și 10 livre, cu o lungime a fibrei de 6-12 țoli. Au o coadă grasă care stochează energie, asemănătoare cocoașei cămilei, și mulți au un cap lung și îngust, cu urechi lăsate.36

Personalitate cum sunt

Karakulii sunt, în general, docili și vigilenți, cu o dispoziție calmă. Nu sunt oi care necesită întreținere ridicată și răspund bine la manipularea calmă. Au un instinct puternic de turmă și se adună în cerc, cu mieii la mijloc, când se simt amenințați. Nu se adună bine cu câinii, deoarece se pot împrăștia sau lupta cu un câine care încearcă să le adune. Sunt căutătoare de hrană economicoase și pot fi crescute pe teren deschis sau în pășuni împrejmuite.35

Activitate zilnică cât de aglomerată arată o zi

Karakulii au un nivel moderat de activitate. Nu au nevoie de exerciții structurate ca un câine, dar au nevoie de spațiu pentru a merge, a paște, a căuta hrană și a se mișca natural cu turma. Mișcarea zilnică ajută la sănătatea copitelor, tonusul muscular, funcția rumenului și bunăstarea mentală. O configurație pe bază de pășune, cu garduri sigure și zone uscate de odihnă, de obicei, le satisface bine nevoile.4

Îngrijire și întreținere părțile practice

Karakulii au nevoie de monitorizare regulată a copitelor, control al paraziților și adăpost adecvat vremii. Trebuie ținuți departe de terenuri umede și mlăștinoase pentru a preveni putregaiul copitei. Lâna lor necesită tuns cel puțin o dată pe an și poate avea nevoie de ajutor la tuns dacă sunt ținuți ca animale de companie. Sunt, în general, rezistenți și nu necesită întreținere ridicată, dar beneficiază de observare regulată pentru semne de boală.45

Acasă unde sunt cei mai fericiți

Karakulii sunt oi de deșert, dar se adaptează la diverse climate. Au nevoie de acces la un adăpost uscat și trebuie ținuți departe de pășunile mlăștinoase. Pot suporta extreme de căldură sau frig, dar apreciază alegerea unui adăpost uscat. Au nevoie de garduri bune și de o configurație pe bază de pășune, cu spațiu pentru a paște și a se mișca. Nu sunt potriviți pentru viața în interior și au nevoie de spațiu exterior.54

Bazele alimentației ce merge în bol

Karakulii se descurcă cel mai bine cu o dietă bazată pe furaje, constând în pășune de bună calitate, fân și apă curată. Au nevoie de suficientă fibră eficientă pentru a menține rumenul în funcțiune. Multe animale adulte de întreținere se pot descurca bine cu pășune și fân, plus un program mineral specific oilor. Nevoile se schimbă odată cu creșterea, sarcina, alăptarea, vremea și calitatea furajelor. Sunt excelente căutătoare de hrană și pot paște pe terenuri sărace sau pot supraviețui un sezon cu hrană puțină.45

Companie cine le place în jur

Karakulii sunt animale de turmă și nu trebuie ținuți singuri. Au un instinct puternic de turmă și se descurcă cel mai bine cu cel puțin o altă oaie. Sunt mame protectoare și atente, iar mieii au o rată de supraviețuire ridicată. Sunt, în general, docili și pot fi manipulați calm, dar nu se adună bine cu câinii. Nu sunt, de obicei, agresivi și sunt potriviți pentru crescători începători sau intermediari.53

Povestea de unde a început totul

Karakulul este una dintre cele mai vechi rase cunoscute de oi domestice, cu dovezi arheologice care sugerează că au fost crescute în Asia Centrală încă din anul 1400 î.Hr. Poartă numele satului Karakul (sau Qara Kul) din regiunea Buhara din Uzbekistan, aproape de râul Amu Darya. Rasa a fost apreciată istoric pentru carne, lapte, grăsime, lână și pentru blănurile foarte apreciate ale mieilor nou-născuți, cunoscute sub numele de 'miel persan' sau 'astrahan'. Aceste blănuri erau folosite pentru a face haine călduroase și elegante și erau o sursă importantă de venit. Karakulii au fost importați pentru prima dată în Statele Unite între 1909 și 1929 pentru a înființa o industrie a blănurilor, dar acest efort nu a avut succes. De atunci, populația nord-americană a divergat genetic de stocurile din Asia Centrală, iar Karakulul american este acum considerat o rasă separată. Astăzi, Karakulii sunt relativ rari în SUA, cu o populație estimată la aproximativ 1.300 de animale și sunt listați ca 'Amenințați' de The Livestock Conservancy. Sunt ținuți de crescători amatori pentru lâna, carnea, laptele lor și ca animale de companie și sunt cunoscuți pentru rezistența și adaptabilitatea lor.123

Recunoscut de părțile oficiale

American Karakul Sheep Registry

Recunoscut ca registrul național pentru rasă în SUA, evoluat din Registrul Oilor Karakul cu Blană fondat în anii 1930.2

The Livestock Conservancy

Listează Karakulul American ca o rasă separată de stocurile din Asia Centrală, cu statutul 'Amenințat'.3